Se afișează postările cu eticheta sex. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sex. Afișați toate postările

Sinceritate conjugală

John stinge televizorul. Nevasta îi spune rugător:
-John, noi nu am mai făcut sex de patru ani.
John se întoarce leneş cu faţa la perete:
-Poate, tu!
Peste o săptămână…
John strigă disperat:
-Nevastă, am rămas fără baterii la telecomandă!
-Bărbate, nu mai răcni, că bateriile de la vibrator nu ţi le dau! Apoi îi privi şăgalnic printre gene:
-De fapt pot să ţi le dau, dacă… faci sex cu mine!
-Auzi, dragă! Meciul ăsta nu este chiar aşa de important pentru mine!
-Ho, închipuitule, că am glumit! Oricum nu poţi concura cu vibratorul!
El, rănit în amorul propriu:
-Nu se ştie niciodată!
-Nu, zău! Bateriile astea noi mă ţin nouă ore!
-Ştii ce? Eu nu concurez cu Robocop! Găseşte-ţi un amant normal şi mai discutăm!

Read More

ŞEF CU PANTALONII ÎN VINE

Mihai se însurase virgin şi după şase ani de căsnicie parcă-l apucă cheful de-o aventură dar se pare că nu avea cu cine.

Sorin, prietenul lui era un campion în salturi din pat în pat. Îi vânduse mai demult un pont cu tabăra de copii. Cu un pol nou la paznic, intrai şi, la căsuţa 11 era locul de acţiune. Dacă nu era încă liber, o cravată de pionier decolorată legată de clanţă era semn că mai aveai de aşteptat. La rândul tău, ca să nu fii inoportunat trebuia să laşi cravata drept semnal.
Mihai se decise să ceară sprijinul lui Sorin ca să-i prezinte pe cineva. Cum Sorin nu era acasă, soţia lui, Ligia îl pofti la o cafea.
Nu-i trebui mult să-şi dea seama că o nevastă neglijată ca Ligia este amatoare de-o aventură picantă.
Avea însă o condiţie: nu acasă, în scutecele conjugale!
Mihai se gândi la tabără şi Ligia fu rapid de acord. Mihai se gândi amuzat că şi Ligia cunoaşte locul.
Ajunşi la locul faptei, paznicul le luă banii bucuros dar îi preveni că mai este cineva în bârlog.
Mihai intră în panică: la bafta lui, nu era exclus să fie Sorin cu vreo pipiţă şi atunci să vezi tărăboi!
Ligia era veselă şi sexoasă foc şi se mai linişti. Din vorbă-n vorbă o trase pe Ligia între căsuţe ca să nu aibă traseul amorezilor în raza vizuală dar, ce să vezi, pe o alee era chiar maşina şefului său, Alexianu.
Acum, Alexianu era un super-tip dar era totuşi util să-l ai la mână pentru orice eventualitate. Şi la o adică, n-ai oricând şansa să-ţi prinzi şeful cu izmenele-n vine, nu?
Uşa se deschise şi întoarse capul să vadă cu cine iese şefu’. Ligia îi zise că-i porc dacă se uită dar el nu rezistă şi se uită.
Rămase interzis:
-Să mor io! Ştii cu cine şi-o trage şefu’ pe şestache?
-Sper că nu cu nevastă-ta!
-Să mor io, ăsta şi-o trage cu nevastă-sa!
-Normal, din an în Paşti! Acuma cu cine era?- zise Ligia aţîţată.
-N-auzi fată? Cu nevastă-sa! Cu a lui! Ne-vas-ta lui!
-Ce tâmpit! Aşa ceva n-am pomenit!
Mihai o dezamăgi lejer pe Ligia şi se întoarse înciudat în oraş.
A doua zi se răţoi la Alexianu:
-Bre, ori io am vedenii, ori mata îţi regulezi nevasta proprie şi personală pe furiş în tabără!
-Ei, şi!
-Cum, bre, vrei să zici că-i normal?
-De ce nu?
-Bre, şefu’ da în dormitoru’ lu’ matale-ţi intră pioneze-n cur? La tabără vii cu bunăciunea, nu cu nevasta!
-Ia-auzi, bă! Da’ nevastă-mea ce-o fi?
-Şefu’ ori eşti ţăcănit, ori ai mata un motiv!
-Băiete, mi-am propus ca până-mi pun sculele-n pod să-mi satisfac toate fanteziile: în pod, în căpiţa cu fân, în apă la mare, în tren, mă rog, lista-i lungă! I-am auzit pe băieţi cu tabăra şi am vrut şi io! E vreo crimă?
-Da’ bre, da’ cu nevasta? Toată lumea te ţine de mare crai…
-Băiete, norocul meu că cea mai bună tipă cu care m-am culcat e nevastă-mea! Da’ ascultă la mine: dacă nu-ţi ţii pliscu’ te detaşez la Frecăţei şi mă duc la tabără cu nevastă-ta!
-Nevastă-mea nu face de-astea!
-Zău? Săptămâna trecută am întâlnit-o la pădure la Gârboavele cu bou’ ăla la care-i regulezi tu nevasta!

Read More

SEX DE DOI LEI

Cu ani în urmă s-a angajat la mine un tip ciudăţel, care-a ţinut s-anunţe pe toată lumea că-i virgin la 21 de ani. Cum venea un client sau o clientă şi întârzia ceva mai mult prin firmă, hop şi el să-şi zică necazul.


Îi spun: nu mai spune şi tu la toată lumea, că vezi că te iau toţi peste picior!

El răspundea invariabil: decât să mă amărăsc singur, mai bine să ne distrăm toţi…

O clientă drăguţă, cu o firmă importantă pe centrale termice şi aere condiţionate îmi zicea mereu:.

-Doamnă, copchilaşul ăsta, care-i mai mic decât copiii mei, se dă la mine pe faţă!

-Doamnă Georgeta, e cam ţăcănit dar nupare băiat rău!

-Doamnă, nebunu’ a scos un slip şi-a zis să-l aştept că se duce la baie să şi-l pună! Am fugit!

Îl întreb: aşa mă, te-ai dat la doamna S?

-Şefa, visul meu e să găsesc o cucoană cu bani, suportabilă ca aspect şi să trăiesc şi io bine pă spatele ei!

Peste un timp găsesc un ziar de mică publicitate lângă calculatorul la care lucra el. Îmi căutam casă şi îl iau la răsfoit. Văd un articol înconjurat cu roşu:

”Cetăţean străin caut tânăr romanas…”

- Romanas o fi ţigan?- zic eu nelîmurită.

-Românaş, şefa, românaş…-precizează el râzând.

-Şi ce cumperi tu de la ăsta, că nu pricep?

-Dacă n-am baftă cu femeile bogate, poate am mai mult noroc cu bărbaţii. Dacă are bani, sexul şi vârsta mai puţin contează!

Între timp se jeluia de ţi se rupea inima că-i virgin. Cum se apropia ziua lui, colegii se hotărăsc să-i plătească o tipă de pe Dig.

-De curiozitate, cât costă o tipă pe Dig?-întreabă virginul nostru.

-Cam 30000, zice Ştefan…

-Aşa ieftină? Nu mă duc!

Nu s-a dus!

Pe mess se conversează cu o directoare de marketing de la o firmă cunoscută şi tipa, o mare bunăciune, îl invită la o ciorbă de burtă la Galaţi.

Îmi zice bucuros că a dat norocul peste el, tipa-mi zice şi mie la telefon că-l duce la Galaţi şi cine ştie, poate-l scapă de povara virginităţii.

La patru fix apare parfumată şi elegantă nevoie mare, scuturând cheile de la maşină.

El se uită la mine disperat şi zice:

-Nu pot să merg, că nu mă lasă şefa!

-Ba poţi să pleci, flăcău! Doar nu mă pun eu în calea fericirii tale!- zic fără ezitare.

-A, nu că am promis la un client că-i fac o ştampilă şi un set de cărţi de vizită şi se-ntoarce într-o oră! Dacă nu vă pasă de lucrările firmei, treaba dumneavoastră da’ io mi-am dat cuvântu’. Rămân să-mi termin lucrările.

-Lasă că le face Ada!

-A, nu, că numa’ io ştiu ce-am vorbit cu clientu’!

Mie-mi pică ochelarii de pe nas, tipa se-ntoarce şi pleacă ca din puşcă.

-Ce-a fost asta măi, Trăznea?- întreb siderată.

-Şefa, n-aţi văzut ce parfumată era? La cum îmi put mie picioarele, asta nici n-ajungea la Galaţi cu mine. Mă azvârlea din maşină pe Dig, din mers!

A început să cumpere tot felul de loţiuni de la Avon, de la farmacie, de la babe… n-a găsit leac.

Sigur, ar fi fost de încercat să schimbe şosetele dar nu ştiu dacă i-a dat prin cap.

Şi s-a tot plâns de virginitate până când, la contabila mea grasă, pitică, cu piele făinoasă şi pătată, ţâţele pân’ la genunchi şi-un ochi de sticlă i s-a făcut milă de el.

L-a trimis pe bărbat-su, cu care-avea doi copii, la muncă în Italia şi l-a luat pe puşti acasă să-i arate fericirea. El împlinise deja minunata vârstă de 27 de ani şi ea avea în jur de 46.

Ca să-şi asigure un trai mişto trufandalei şi lipsit de griji, contabila a ţepuit vreo 29 de firme, a luat nişte credite pe care nu le-a mai returnat niciodată şi prin decembrie 2007 a dispărut din oraş.

Poliţia a început să o caute asiduu, ba de la economic, ba de la DIICOT, apoi a început să se intereseze şi de el.

Se pare că pe lângă creditele neplătite, au dat ţepe şi pe la câteva bănci. La sfârşitul lui februarie 2008, când vizitele poliţiştilor s-au înteţit a dispărut şi el ca măgarul în ceaţă.

Recent, la aproape doi ani de la dispariţia tristei perechi, m-au vizitat doi poliţişti cărora le-a fost repartizată tona de dosare cu matrapazlâcurile celor doi.

Voiau să ştie dacă mai am noutăţi despre voiajori.

La sfârşit, poliţistul mai bătrân se scarpină în cap:

-Domnişoară! Io am văzut cei mai ciudaţi infractori, cei mai diabolici, cei mai sadici şi cei mai cretini! Credeam că nu poate să mă mai mire nimic pe lumea asta!

De când am dosarul ăstora, mă trezesc noaptea şi-mi aprind o ţigară… O singură chestiune mă omoară: cum morţii mă-sii şi-a stricat dobitocu’ bunătate de p*** pe omida aia, frate?

-Domnule poliţist, te pui cu gustul omului?- puneam eu paie pe foc.

-Părerea mea este că era atât de complexat, inclusiv de mirosul picioarelor, încât numai cu sluta pământului se simţea şi el important şi în largul lui. Şi de dragul banilor, închidea şi el ochii…

Read More

Madamă la Paris

Trecuseră vreo doi ani de la Revoluţie şi luam masa la Majestic împreună cu prietenul nostru, dom' Profesor, care avea o supărare cu distribuţia pe lanţ la Volvo.
 Amintindu-şi că are un cunoscut, Viorel, angajat la room-service în hotel cu un model identic de Volvo şi aflând că este de serviciu, urcăm să-i ceară lămuriri.
 Da, tipul chiar avea o adresă în Băneasa la cineva care dezmembra Volvo dar câteva minute era ocupat cu servirea unor greci.
Aşteptându-l în room-service, apare o doamnă elegantă şi jovială.
Ne face conversaţie, ne spune bancuri mişto, îi face complimente rugbistului dar fără a depăşi măsura şi apare şi Viorel:
Doamna răstoarnă neglijent poşeta căutând rujul şi nu pot să nu remarc că o poşetă relativ mică adăpostea o sumă importantă de bani.
Cu nonşalanţă ia 100.000 şi-i dă lui Viorel:
-Ţine, barosane, să mă chemi şi altădată.
-De ce 100.000, se miră Viorel? Parcă decartai câte 20.000...
-Te plângi, barosane? Eu sunt corectă în afaceri! M-ai chemat pentru grec dar erau 5 în cameră. I-am rezolvat pe toţi şi-am luat mălaiul de la fiecare! 500.000!
Pricepând ce meserie avea doamna, rugbistul întreabă mirat:
-100.000 de căciulă? Nu-i cam mult? Eu lucrez în învăţământ şi am 9000 impozabil!
-9000 pe lună? - se minunează "doamna". Iepuraş, eu pentru banii ăştia nu fac nici cu ochiul. Şi am doar nouă clase! Ei, eu dacă făceam liceul acum eram madamă la Paris!





Read More

Legenda RĂDUCANULUI

fragment din romanul COMISIA ZÜRICH
ISBN 978-606-92308-0-0

În zori, Corvin [...] luă drumul hanului, la întâlnirea hotărâtă cu Rose. Se puse pe aşteptat şi, către prânz, Rose veni la volanul camionului, care puţea a peşte afumat.

- Corvine, în fiecare zi te faci mai chipeş!

- Bine că mi-ai zis să-mi pun o cămaşă roşie, ca ţiganii, să nu mă deochi!

Rose îi sări de gât şi îl sărută focoasă, dar Corvin nu se mai fâstâci. Acum ştia precis, că nu l-a încurcat cu SaintJohn şi sărutarea era a lui întreagă, promisiune fierbinte la altele ce aveau să vină.

Drumul până la Zurich trecu uşor, în veselie. Rose era croită din ciripit şi primăvară. Sunt unele femei care fac soarele să strălucească mai cu temei. Rose era prima dintre ele. Mai strică Corvin oleacă veselia când povesti- poticnit de lacrima din gât, silnicia războiului şi of-ul, care-i dăduse brânci, flăcău rătăcitor prin lume.

Ajunşi la librărie, cheia se blocă în lăcata ruginită şi nu le fu de nic un folos. Zdruncinară un geam în fundul curţii, până ivărul se lăsă păgubaş.

Rose îşi luă proprietatea în stăpânire intrând pe geam, ca hoţul în puterea nopţii, amănunt ce nu-i strică bucuria. Căutară poznaşi dormitorul, căci restul era pierdere de timp.

Dimineaţa lăptoasă îi găsi repetând cu sârg, ce le pria mai bine. Rose, deprinsă cu cele două minute de la Helmi, obosea bucuroasă.

-  Corvine, dar bine te mai descurci în scutece, garson!  Aşa-s toţi românii sau a dat norocul peste mine şi te-ai găsit tu cel mai pricopsit?

-  Ei, Rose, sita-i nouă, ţi se pare!

-  Corvine, la Helmi dura mai mult, să-şi lege şireturile la ciubote! Las’ că ştiu bine ce spun.

-  Acuma, oi avea şi tu dreptate, că românii-s ştiuţi de harnici la cucoane. Lumea spune, că era unu’  Terente, pe la noi, prin Bălţile Brăilei. Unii ziceau că era haiduc, alţii îl ţineau de tâlhar. Vorba e, că toate cucoanele de neam mare de la oraş, ieşeau la promenadă pe faleza Dunării, la Brăila, că doar-doar o da norocul peste ele şi le-o fura Terente, să le ducă în hogeacul lui din bălţi. Şi, chiar dacă le era fără spor aşteptarea, ele tot se lăudau la cuconet, când îşi mâncau cu gingăşie şerbetul, că au fost în puterea tâlharului şi s-au bucurat de toată osteneala lui.

- Acuma, Corvine, eu care vând cărţi, am să-ţi spun  alta: un tip deştept a zis, că atunci când oamenii se îmbulzesc să se laude că au citit cărţile unui scriitor pe care nu l-au citit de fapt, înseamnă că respectivul scriitor a ajuns clasic. Dacă mergem pe acelaşi raţionament, Terente al vostru e un clasic, garson.

-  Da’, dacă de Terente ştie o lume întreagă, fiindcă vuiau şi satele şi gazetele, de bărbăţia lui fără pereche, mai bine, să-ţi zic de un neam de-al meu. Ascultă bine! Răducan, nenica lu’ tata, era dintr-un sat de la Dunăre, Stăncuţa. Am acolo mai multe neamuri. Flăcău chipeş, pe la 13 ani, l-a spurcat o parşivă de vădană la toate bunătăţile muiereşti. Da’ Veta asta, soi rău! Şi proastă-n clanţă şi numa’ cu cracii-n pod.  A început să se laude prin sat, de norocu’ vârtos ce a dat peste ea şi drăcoasele de muieri, ce crezi? Au început de zor, să-l înnădească.- Hai, Răducane, să-mi spargi nişte lemne. Mulţumesc frumos, Răducane. Despre bani, n-am să-ţi dau, da’, nici nu vreau, să mă ştiu datoare.- Răducane, am de urcat nişte fân în pod şi aş vrea să isprăvesc până pe înserat, când se întoarce Tudur de la moară. Arată-mi cât eşti de harnic şi ţi-oi plăti, cum ţi-o plăcea mai bine. Şi dacă eşti meşter, pe cât te laudă muierile astea, io nu mă zgârcesc. Îţi dau încă de două ori simbria ori mai mult!

Şi azi în şură, mâine în fundu’ grădinii sau la bordeiul de la bostană au început destrăbălatele satului să-l îndulcească. Răducan, chipeş croit, ars de soare, cu ochi limpezi şi verzi, să te bage-n boală şi un râs frumos, de dulău tânăr, ce se ştia în mare putere, n-a refuzat nicio muiere; pesemne că avea inima bună! Care-i ţinea calea, pe care o mai nimerea el la loc umbrit, de atâta hărnicie, a ajuns Răducan minunatul satului. Acuma, dacă a isprăvit şi vădanele şi nevestele, năzdrăvanul, cică le-a făcut şi pe fete oleacă curioase. Şi mai era căutat şi de muierile nesătule din Gura Gârluţei. Iar cu gândul – ce să mai vorbim – păcătuiau muierile din toate satele roată, pe unde se dusese vestea, doar-doar le-o ieşi norocul în cale. Dar nu le era-n drum şi rămâneau, bietele, numai cu jindul. Acuma, ce vină să le faci, dacă ghinda de acasă nu se potriveşte cu ştiuletele din târg? Şi la o urmă, uite, aşa-i o vorbă pe la noi. Adică, cine poate, oase roade! Da’ se vede treaba, că flăcăul dăduse-n lăcomie şi se cam întrecuse cu gluma. Deja, bărbaţii din sat, nu mai puteau intra pe uşa birtului, de aşa minunăţie de coarne, ce le rostuise harnic, Răducanu. Numa’ Iani, un bulgar pleşuv,  pirpiriu şi gălbejit, socotea pe Răducanu după alt abac, numai de el priceput. Nea Ion, văduv de mult timp şi deci fără nicio pagubă din partea Răducanului, îl tăbăra pe Iani.

-  Bre Iani, am auzit că Răducan îţi pune coarne, bre n-auzi!

-  Măi, să fie! Mari, îs coarnele celea, nea Ioane?

-  Mari, bre Iani. Mari de tot!

-  Ei, nea Ioane, dară, atunci îs taman bune.

-  Bune la ce să fie, bre Iani? -întreba nea Ion, fără să-şi creadă urechilor.

-  Prima şi prima, îs faine  la chelie! Să nu mai am bostanu’ chiar golaş!

-  Eşti tare, nene! M-ai făcut marţ!  Asta-i prima. Da’ a doua?

-  Păi, nu vezi, că m-a făcut mama din sărăcie şi, uite-s aschimodia satului? Năzdrăvanele alea de coarne, mă mai înalţă şi pe mine oleacă.  Acuma sunt şi eu mai falnic. Deja, mă bagă lumea în seamă, se învredniceşte să stea în poveşti cu mine. De bună oară, chiar mata, recunoaşte franc, că e întâiaşi dată, când îţi prăpădeşti bunătate de vreme cu mine. Şi la alt fel, adică, socoţi că tata cerbul o fi un oarecare?! Nea Ion, crezând că amărâtul n-a înţeles bine, că de, bulgar fiind, putea pricepe vorbele în chip pocit, se simţi în drept să se explice.

-  Bre, Iani, copchilu’ ăsta mic, Romică, ăsta, nu-i al tău, bre creştine! Uite, frate, cum se izbeşte la fix,  Răducanului! Uite-te la ochii lui drăcoşi! Leit Răducanu, pe legea mea!

-  Zău? Ptiu… Să fie adevărat? Ei, drăcie? Eşti precis, nene?

-  Sigur, Iani. E treabă cunoscută. Tot satul ştie. Întreabă pe care vrei: o să-ţi spuie la fel. Ştiu toţi! şi creştinii şi babele şi ţâncii.

-  Ei, atunci, să fie Romică sănătos. Uite, o să am şi eu un flăcău arătos. Brava mie!

-  Bre, Iani! Eşti capiu, rău! Nu pricepi, bre, că mucosul nu-i al tău ?

-  Nea Ioane, aicea greşeşti rău, rău de tot. Îţi spun din capu’ locului, să n-avem vorbe la sfârşit. Io sunt grădinar, mă cunoşti. Neam de neamu’ meu, zarzavagii de când ne ştim. Eu o singură lege cunosc. Tot ce creşte în grădina mea, e al meu! Să-ţi fie limpede, bre, nea Ioane, şi ţie şi la tot satul. Cu babe şi cu ţânci cu tot.

-  Bre, creştine, te înşeală nevasta, bre!- nu se lăsă nea Ion, pe care îl treceau apele.

-  Ei, aveţi voi o vorbă isteaţă, la români. Cică, Dumnezeu, drăguţul, la toată barza chioară face cuib.

-  Ei, şi, ce-are a face barza cu nevastă-ta?

-  Păi, cam are. E nevastă-mea frumoasă?

-  Este, bre Iani.

-   E focoasă? Are tot ce-i trebuie la o muiere?

-  Are, bre Iani, dar mă ia de cap, nu pricep: ce are nevastă-ta, cu urâta de barză?!

-  Da’ tu nu gândeşti, mă, nea Ioane?

La câtă secărică vărs io în cimpoi pe fiece zi, nu-i cinstit, să grijească şi de nevastă-mea cineva? Că şi tu ai recunoscut că-i frumoasă şi nu-i de lepădat. De ce, să n-o vrea Răducanu şi pe nevastă-mea? Ce, la o adică, altele-s mai cu moţ? Chiar mă necăjeşti. Parcă io ţin vreo slută-n bătătură. Ce dacă-i chipeş, Răducanu? Şi nevastă-mea-i soi, şi încă, cum! Nea Ion se crucea, săracu’, de ce-i auzeau urechile. Zise moale, la o urmă:

-  Eşti dus pe arătură, bre, zarzavagiule! Alţii, în locul matale, îşi cam ascut cosoarele, frate!

-  Nea Ioane, io gândesc, că te cam gălbeneşte oftica. Mi-a zis mie odată baba Frusina a lu’ Alionte Şchiopu, că până să-ţi pui sculele-n pod, erai ştiut de futăciosu’ satului. Cum s-ar zice, eşti cuminte, precum jaba de căţa, c-un dinte, nene! Aşa că, unge-ţi clanţa, nea Ioane şi cântă voios la altă masă, că la mine, n-ai niciun spor!

Pe Răducanu, mă-sa a început să-l ia la rost, că i se cam zbătea ochiu’ drept şi nici în bobi nu cădea de bine. De altfel, boroboaţa era cunoscută de toţi încornoraţii şi ameninţările erau făţişe. Ducea mă-sa grijă că, dacă nu se astâmpără, o să sară creştinii cu paru’ să-l alunge din sat, dar Răducanu râdea nepăsător şi îşi ducea mai departe meşteşugul. Şi din ce se iubea, devenea şi mai fercheş şi mai îmbulzit de muieri. Pe la şaptesprezece ani, era deja un bărbăţoi vânjos şi chipeş, să se omoare muierile pentru el. Într-o zi, în faptul prânzului, un vaiet şi o jale s-a lăsat peste sat. Prăpăd! Lacrimi şi durere plumbuită a purtat Dunărea mai departe, în satele vecine şi toţi au rămas încremeniţi. Răducan, împătimit vânător, fusese împuşcat în pădure, pe malul Dunării. Sfârşitul lumii!

-  Corvine, toată lumea îşi face socoteli, pe un sfârşit de lume colectiv şi îndepărtat, fără să priceapă că de fapt, sfârşitul lumii este individual, personal şi la pândă, colea după primul colţ. Că te mai păsuieşte un an sau încă zece, douăzeci de ani, o fi. Dar,  dacă socoţi pe timpul Lumii, timpul Pământului, viaţa omului este cât un foc de artificii. Vechii înţelepţi ai lumii au creat o diversiune extraordinară. Apocalipsa! Sfârşitul Lumii! Eterna poveste. Să te gândeşti ca la ceva îndepărtat. Ceva de care se vorbeşte mereu. Un basm. Demonetizat de miile de ani în care se tot discută. Să nu-ţi baţi prea tare capul, că tot ne mai rabdă pământul! Ce s-ar face lumea, dacă toţi am înţelege, dureros, necruţător, că fiecare pas, fiecare secundă, ne apropie de moarte. O deznădejde şi un sentiment de zădărnicie, ne-ar cuprinde pe toţi. Nu ne-am mai construi case, nu am mai face copii, nu am mai progresa în niciun fel. Şi atunci, s-a găsit leacul-leacurilor: Apocalipsa. Să nu mai vezi pădurea, din cauza copacilor. De fapt, sfârşitul lumii nu este al tuturor, ci al fiecăruia, pe rând. Când mori, ţi se sfârşeşte o lume întreagă! Câte bucurii, câte zâmbete, câte răsărituri, câte flori ai putea avea! Dar mori şi toate astea se termină pentru tine. Sfârşitul lumii, nimeni nu îl împarte cu nimeni, Corvine! E al meu, al tău, al fiecăruia dintre noi. Singurele noastre certitudini în viaţă sunt Moartea şi Răutatea Lumii. Şi când mă refer la Răutatea Lumii, mă gândesc şi la cea planificată, determinată de o sumă de acţiuni bine concertate, dar şi la nesfârşita răutate, generată de nepăsare şi indiferenţă.

-  Cum ar veni, toţi suntem îmbulziţi într-un tren ce goneşte în mare viteză, cu vuiet asurzitor. Tren care opreşte ba în halte prăfuite, ba în gări elegante şi luminoase. Ba se târăşte, ba aleargă mâncând pământul. Şi toţi ne temem şi ne văicărim, că acest tren va deraia într-o zi şi praful şi pulberea se va alege şi de tren şi de noi când, de fapt moartea îşi ia tainul în fiecare haltă, în fiecare gară. Uite -aşa, unii urcă alţii coboară în gări, alţii, pur şi simplu, cad din tren între halte. Sunt destui şi cei ce-şi zdruncină nădejdea şi se aruncă singuri din acest tren, ce se îndreaptă fatal spre pieire. Doar că toţi tem o staţie terminus comună iar, în realitate, suntem daţi morţii pe traseu. Cam asta ai vrut să zici, pe vorba ta de cărturăreasă, nu?

- Din păcate, viaţa este un traseu istovitor, cu sens unic şi final trist. Câtă putere există în om, să râdă, să cânte şi să mărşăluiască cu seninătate spre moarte! Dar, Corvine, te-am întrerupt! Spune mai departe povestea Răducanului.

-  La jăndar, toţi bărbaţii care-au fost de faţă au zis, că s-a descărcat arma accidental şi că Răducan s-a puşcat singur.  Arma lui era rece, nu trăsese niciun foc şi cine a făcut armata înţelegea din prima făcătura. Dar, cum şi nevasta jăndarului îşi cam pusese poalele-n cap şi se cam păruise cu coana preoteasa pe dragostea voinicului, jăndarul cu toţi bărbaţii înţeleşi, au ţinut-o într-o vorbă. Răducan s-a puşcat singur şi basta! Mă-sa şi-a smuls părul din cap de jale, de aşa nenorocire, că i s-a prăpădit fecior ca bradu’, la doar 17 ani. Şi, dacă n-ar mai fi avut încă 11 fete şi feciori mărunţei de crescut, încheia socotelile cu sărăcia, să se ducă după Răducan, mândria şi lumina ochilor ei.

Dar, spre mirarea tuturor, dincolo de puhoiul de lacrimi şi amarul de mamă, şi-a călcat peste durere şi n-a crâcnit pâs la jăndar ori la popă, chit că s-a dus vorba prin sat şi a ştiut şi cine-i făptaşul şi cine tăinuitorii. În mintea ei de ţărancă, Răducan călcase toate legile pământului şi a socotit că oamenii au fost în drept, să-şi caute dreptatea şi să-şi întoarcă nevestele în aşternuturi legiuite.

Măsura ce o întrecuse Răducanu l-a pierdut până şi în ochii familiei.

Şi mă-sa călcase strâmb în tinereţe şi făcuse şi pe Gheorghe şi pe Anica de fată. Orfană de la 9 ani şi minte uşoară, căzuse repede în aşternut viclean. Da’ intrase-n rându’ lumii, se măritase cu un creştin blajin şi mai slobozise încă zece copilaşi bărbatului său.

Gândesc că a făcut atâţia, ca să rămână uitaţi cei de boroboaţă.

Adică: -Măi bărbate, unde hrăneşti zece guri, mai ciugulesc încă două, că doar n-o fi foc!

Acuma, de jalea muierilor din sat, ar fi multe de istorisit. Da’ trei zile, cât a ţinut priveghiul, muieri şi mai tinere şi mai bătrâne şi-au muşcat mâinile şi au mai făcut o Dunăre din lacrimile lor. Dar, din ce plângeau fetele şi tinerele neveste, babele plângeau de zece ori pe atât. Lacrimi peste lacrimi, trei zile fără sfârşit.

Ţaţa Anicuţa, muiere coaptă bine şi cu limba urzicată, văzând că tinerele s-au mai domolit,

le-a apostrofat cu năduf:

- Proastelor, proastelor, plângeţi fă proastelor, că aveţi după cine!

De proaste ce sunteţi, v-au secat lacrimile!

Deh, voi prea multe sulace pricepute, cred că n-aţi văzut la viaţa voastră!

N-aveţi habar, ce-aţi avut şi ce-aţi pierdut! Noi, astea bătrâne, care am văzut, cam tot ce era de văzut, în toate satele roată, başca prin târg la Brăilă, jelim cu temei, maică. Că aşa a vrut Dumnezeu, să îmbulzească la Brăila toate neamurile pământului, că te pomeni că am fost puşi în cărarea lui Tata Noe. Şi, cum românu-i bun şi răbduriu şi mereu bucuros de oaspeţi, ne-am avut bine cu toţi şi ne-am ţinut aproape şi la bucurie şi la necaz. Am avut parte, maică şi de armeni vânjoşi şi ucrainieni noduroşi, tătari pitici şi turci pofticioşi, leşi chipeşi şi bulgăroi obraznici, unguri parşivi şi lipovenii morţi de beţi, italieni smuciţi şi grecotei hoţomani, machidoni, de le mai zice şi ţânţari, ruşi colţoşi şi ovrei  de se ţineau scai de fustele noastre. Şi ascultaţi la mine ce vă spui: că o cruce de bărbat ca Răducan nu s-a mai văzut şi multă apă o să mai curgă pe Dunăre, până când o mai da norocu’ peste satu’ ăsta! Ca să nu zic vorbă mare, Dumnezeu, ce-a luat de la toţi, de-a zămislit atâţia nevolnici în lume, a pus toate bunătăţile în trăistuţa lu’ Răducan, drăguţu’.  Ni l-a trimis nouă în sat, ca să ne mai treacă urâtul de secetă şi sărăcie şi de beţivanii puturoşi, pe care-i avem fiecare în bătătură. Şi când o fi să se mai nască aşa putere de voinic, om fi oale şi ulcele, cu o găleată de cenuşă la cap. Noi încă un Răducan nu mai apucăm, şi nu ştiu zău, dac-o mai da norocul vreo dată peste voi, cu toată tinereţea voastră. Proastelor, proastelor, plângeţi-l pe drăguţu’ de Răducan, bucuria noastră, că n-a mai lăsat Dumezeu în lume altul ca el. Răducane-Răducane, frumosul-frumoşilor, voinicul-voinicilor, brăduţul-brăduţilor…

-  Corvine,  gata cu povestea lui Răducan şi a lui Terente, că mă faci curioasă! Acum te las de izbelişte şi dau fuguţa până la Brăila să mă pricopsesc c-un armăsar mai obraznic decât tine. Şi poate mai apucăm să mai şi dormim, că s-au albit ferestrele…

O vacă mugea în apropiere şi altele îi răspunseră pe gâlceavă. Cu pernele pe cap, se îmbulziră la somn, după ultimul cântat al cocoşilor.

În faptul prânzului, Corvin se trezi în miros de cârnaţi prăjiţi. Părăsi dormitorul micuţ cu boscârţe pricopsite şi luă calea mirosului ademenitor. Bucătăria nu era mare, dar văsarul, cât tot peretele încărcat cu felurite alămuri, grăia despre oameni cu grijă neprefăcută pentru bucuria pântecului. Rose se vede treaba că ştia bine rostul cămării, după cum umpluse masa cu toate bunătăţile.

Restul zilei petrecură speriind colbul în prăvălie.

Read More

LA NOI LA BRĂILA, LA TANTI ELVIRA...

La noi la Braila

La noi la Brăila, la tanti Elvira
Usor se câştiga lira,
Bărbatu’ saracu' munceşte cât patru
Femeia se plimbă cu altu'.
La noi la Brăila, la tanti Elvira
Usor se câstigă lira,
Barbatu’ saracu' munceşte cât patru
Femeia se plimbă cu bacu’
aaaa iaaa ia iaaa
la noi la Braila (cielito lindo)
La noi la Brăila la tanti Elvira
Usor se câştigă lira
(bis)
(solo de acordeon)
La noi la Brăila, la tanti Elvira
Uşor se câştigă lira,
Femeia munceşte, bărbatu’ plăteşte
Ce bine-i la noi la Brăila.
La noi la Brăila, la Şanţ la Elvira
Uşor se câştigă lira,
Femeia iubeşte, barbatu’ plăteste
Ce bine-i la noi la Braila!
aaaa iaaa ia iaaa
La noi la Brăila (cielito lindo)
La noi la Brăila la tanti Elvira
Uşor se câştigă lira...

Urmăreşte-mă şi pe http://doinapopescu.blogspot.com

Read More
 

©2009La Tanti Elvira | by TNB