Am să vă povestesc despre primele mele întâlniri cu pictorii. Eram prin clasa a VI-a când am descoperit expoziţiile de la parterul Muzeului cu intrare prin Calea Galaţi.
Vernisajul era urmat de o expoziţie permanentă cu intrare liberă ce ţinea între trei săptămâni şi trei luni, în funcţie de importanţă, pile sau alte considerente pe care nu le cunosc.
La vernisaj vorbeau critici, alţi pictori şi reprezentanţi ai autorităţilor locale responsabile cu activitatea culturală. Eu aveam mereu ceva de spus şi ridicam mâna ca la şcoală dar rar mă băga cineva în seamă. Cum eram nelipsită, deja mă învăţaseră şi la o lansare, pictorul Nicos Rofatis mi-a dat cuvântul.
Probabil că i-a picat bine ce-am spus, căci după vernisaj m-a oprit la o gustare: brânză, ceapă, icre, măsline şi o damigeană de vin.
Am mâncat cu spor şi mi-au pus un pahar de vin, nu prea mare, cam cât un pahar de candelă.
Consternată, am explicat că sunt doar clasa a VI-a şi nu beau vin, făcând o teorie de 20 de minute despre nocivitatea alcoolului la vârste fragede.
Bineînţeles, toţi aveau de vorbit chestii mai importante sau bancuri savuroase şi nu s-a deranjat nimeni să-mi facă rost de apă. Dă-i cu măsline, dă-i cu brânză sărată, n-am mai rezistat şi-am trecut la vin.
Maestrul Rofatis, se scarpină-n barba neagră, creaţă şi deasă şi zice pişicher:
-Da’ ce-ţi sclipesc ochii de inteligenţă, fata tatii!
Eu, vinovată, cu al patrulea pahar în mână zic cu voce mică:
-De la vin maiestre, de la vin!
Până în 1988, la plecarea la facultate n-am lipsit de la nicio expoziţie dar, la chefuri cu pictorii n-am mai rămas niciodată că era belea: aveau vinul bun!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Compromite-te comentând în bordel LA TANTI ELVIRA !